Azi am avut parte de un soc...
Ceea ce nu credeam vreodata ca mi s-ar putea intampla, s-a intamplat. Si anume, cel cu care ma vedeam sa-mi petrec toata viata, a venit dupa mai bine de jum de an de la despartire insotit de "depresia" lui.
Am avut si un comportament nu tocmai demn de mine (mers la apartament si sunat atat la usa cat si batut pret de aprox 10 -15 min, pana cand a scos soneria din priza, stat in fata blocului, peste 3 ore, sunat la mama lui...etc), insa simteam nevoia sa il vad privindu-ma in ochi dupa toti cei 5 -7 ani pe care i-am petrecut impreuna si am indurat tot ce a fost de indurat. Poate a fost mai bine ca nu a deschis, de fapt, a fost mult mai bine, pt ca asa am avut timp sa ma calmez si sa imi dau seama inca o data, ce om am tinut langa mine.
Daca regret? nu stiu in momentul acesta. Nu regret ca am fost cu el. L-am iubit...il iubesc probabil, nu stiu. Regret ca am avut un val pe ochi si nu l-am parasit cand el implora asta prin toti porii. Insa toate se intampla cu un scop, cred asta mai mult ca oricand. Daca l-as fi parasit, cine avea grija de mama lui? de casa...de el, sa-l salvez de n ori.
Cel pe care credeam ca l-am parasit cand i-a fost mai greu, de fapt, i-am facut un bine, din nou.
Probabil am avut nevoie de asta...
