Duminica

O stare buna, tinand cont ca lucrurile bune nu s-au ascuns de tot de mine.

Am bifat promovarea examenelor, predarea practicii si intoarcerea acasa...

Am iesit cu un prieten la un suc ca nu ne-am vazut de mult insa am ajuns in cluburi si apoi ghici ce...ceea ce credeam ca era ultimul nu a fost, din contra m-a dat si mai mult peste cap...nu stiu ce sa cred, nu stiu ce sa fac...sunt maxim nehotarata si nu stiu pe ce cale sa o apuc...

Lipsa aceasta de incredere ma face sa ma indoiesc de orice si e un sentiment constant de nesiguranta....

Esti un rau care desi il constientizez, nu ma pot opri sa nu vreau sa il am....nu imi dau seama daca e din cauza faptului ca vreau sa uit mai repede sau pentru ca ma tratezi cu indiferenta si asta ma intarata insa...cert este ca de fiecare data cand zic gata si pun punct apari si ma faci sa ma razgandesc...insa nu mai rezist...vreau liniste...

54

Trec minute, ore si zile in sir...trec fara pauza si nu se mai intorc....exact cum au trecut si sentimentele tale fata de mine....insa ale mele se bat de un zid care le intepeneste, devin din ce in ce mai greu de suportat mai ales cand vad ca tu nu suferi deloc...ma doare al naibi de tare sa vad ca cel ce este totul pentru mine nici nu mai stie ca exist....
Toti fiorii care ma imbratiseaza au un aer aparte, un aer de singuratate, chiar daca sunt inconjurata de multe persoane care mi-au demonstrat de-a lungul acestor saptamani ca sunt importanta, ca ocup un loc special in viata lor...insa nu zic ca nu sunt importante...zic doar ca nu esti tu...nu ai fost, nu esti si nu vei fi langa mine pt ca ai ales o alta cale de a continua...la ce bun sa am regrete cand u nici macar nu mai iti amintesti ca eram "bby blost"......?!

Inca te iubesc!

"Pentru ca indiferent cat de rau ne raneste un...lucru, uneori, renuntarea la el, doare si mai tare :)" 7.

Toamna si-a facut incet loc in inimile si viata noastra....nu de tot...cel putin ne-a dat o speranta mica :)
Am venit acasa si am  facut o mini excursie la Mara impreuna cu Ale si Cristi. Greu a fost cu pastravul meu ca parca toate oasele din lume s-au instalat in el...dar tu ai fost un scump si m-ai ajutat putin:))

Mai tin minte caciulita alba care nu ai vrut sa mi-o cumperi :)) mint, ai vrut insa nu am vrut eu pe alb ...

Mi-e atat de dor sa ne plimbam de mana....se spune ca nu alegi cand sa iubesti, si eu nu am ales, atunci daca tot am ajuns sa te iubesc desi acum nu meriti si parca sentimentul s-a acutizat , de ce nu iti revii si sa ne continuam povestea?....mi-ar fi greu, stiu, cu increderea sunt la pamant...dar o iubire ca a noastra nu se poate finaliza asa...
Dar s-a finalizat...si i-am intors spatele, luand-o fiecare intr-o alta directie...






"Pentru ca indiferent cat de rau ne raneste un...lucru, uneori, renuntarea la el, doare si mai tare :)"

"Pentru ca indiferent cat de rau ne raneste un...lucru, uneori, renuntarea la el, doare si mai tare :)" 6.

In a doua saptamana in care ma durea umarul....am petrecut o seara la Adi si Flori cu ceilalti 2 care nu ne placeau noua insa...am descoperit un nou joc, care nu iti era tie pe plac, dar poate pentru ca nu te pricepeai si iti statea capsoru` doar la fifa:))
A fost prima intalnire cu Lena....m-a placut:) a fost un sentiment dragut care mi-a dat incredere in mine, deoarece nu aparuse inca nimeni care sa fie impotriva noastra....
Da...te deranja ca zub inca imi scria mesaje iar eu ii raspundeam, insa problema nu devenise inca o problema:)
Urma din nou duminica....cea care ajunsesem amandoi sa o uram...pentru ca ea ne despartea intotdeauna:) ce ironie:) 





"Pentru ca indiferent cat de rau ne raneste un...lucru, uneori, renuntarea la el, doare si mai tare :)"

"Pentru ca indiferent cat de rau ne raneste un...lucru, uneori, renuntarea la el, doare si mai tare :)" 5.

Nu te-am lasat sa vii nici in momentul accidentului nici in timpul saptamanii...Gogoasa mea a fost cea care a venit dupa mine, care mi-a facut dus, care m-a dus dimineata la spital deoarece imi curgeau lacrimile pe obraz deoarece eram prinsa in pat...pe spate fara a avea puterea sa ma ridic sau sa respir...eram mai mult decat palida, panicata, credeam ca nu voi mai fi la fel din cauza incapatanarii mele de a nu sta in spital, de a fugi din Dej si apoi sa vreau acasa....in patul meu, unde stiam ca nu mi se mai poate intampla nimic....am mers la spital...am stat ore in sir cu analize, radiografii ..etc..tu nu ai fost acolo....ai venit doar in week-end...te simteam langa mine oricum si stiu ca atunci eram importanta..:)









"Pentru ca indiferent cat de rau ne raneste un...lucru, uneori, renuntarea la el, doare si mai tare :)"

"Pentru ca indiferent cat de rau ne raneste un...lucru, uneori, renuntarea la el, doare si mai tare :)" 4.

A urmat un weekend plin de surprize...atat placute cat si neplacute...
Am conspirat putin cu cel care ne-a adus impreuna...si fiindca urma ziua ta, avand si ore la master...trebuia sa aleg...astfel, ti-ai mutat ziua in care sa petrecem de ziua ta, doar pentru a putea fi si eu langa tine...:)
Vineri dupamasa...deoarece eram pe autocar, pentru ca m-am cerut mai repede de la birou ca sa merg sa iti fac surpriza, nu iti puteam raspunde la telefon....mintind ca ma epilez si te sun cand termin:P am avut noroc ca ai dormit putin ca altfel surpriza nu imi iesea...ai inceput sa banuiesti tu ceva insa...pana sa iti dai seama ce se intampla eram acasa la tine cu Adi...:) si impreuna cu ceasul pe care am stat cateva zile sa il aleg si pe care...observ cu parere de rau ca nu il mai porti....
A fost prima noapte cand am dormit pe Victoriei in patucul meu de sus....
Duminica...nu am vrut sa plec...poate pentru ca ma simteam in siguranta langa tine...insa...am plecat....si ..am avut accident:)......
Imi amintesc si acum ce ti-am zis...pacat ca tu ai uitat acele momente....
" Ma bucur ca voi mai avea ocazia sa te aud si sa te vad si ca nu au fost ultimele momente in care sa te tin in brate..pe tine si pe mami, deoarece ati fost ultimele persoane pe care le-am vazut in momentul in care s-a rasturnat autocarul..."






"Pentru ca indiferent cat de rau ne raneste un...lucru, uneori, renuntarea la el, doare si mai tare :)"

"Pentru ca indiferent cat de rau ne raneste un...lucru, uneori, renuntarea la el, doare si mai tare :)" 3.

Te-am surprins....cumparandu-ti dulciuri, popcorn si nestea...pentru ca mizam ca ajung atatea calorii la capitolul "mancare", macar la bautura sa avem in meniu ceva mai putin nesanatos...:)
Aveai tricoul albastru cu galben...pe care-l purtam in timpul saptamanii cand nu erai cu mine....am facut primele poze...inca mai simt cum tremuram...si nu de frig..ci de emotie....pentru ca in momentele acelea...fericirea se putea citi cu usurinta pe chipurile noastre...era un vis ce a devenit realitate...cat eram impreuna nu mai aveam nevoie de nimic..ne hraneam unul cu fericirea celuilalt....si stiu ca am intrat in sufletul tau pentru ca acest lucru nu se prea poate ascunde...sau poate ma insel...esti un actor desavarsit iar eu ti-am dat ocazia sa te lansezi....pe scena vietii mele...
Dupa doua zile de fericire a urmat un moment ce a devenit prezent in fiecare duminica, dar am trecut peste el pentru ca stiam ca urma o noua saptamana plina de momente in care ne vom surprinde reciproc...eram sigura ca tot ceea ce va urma nu va avea niciodata un final....Si acest lucru pentru ca eram tare...si nu ma lasasem complet purtata de val...tu trebuia sa ma cuceresti si sa ma faci sa fiu in totalitate doar a ta...te inspaimanta faptul ca as putea redeveni a lui:)








"Pentru ca indiferent cat de rau ne raneste un...lucru, uneori, renuntarea la el, doare si mai tare :)"

"Pentru ca indiferent cat de rau ne raneste un...lucru, uneori, renuntarea la el, doare si mai tare :)" 2.

12.10.12- prima data cand privirile noastre s-au intalnit :)

Momentele in care te-am vazut prima data imi sunt din ce in ce mai prezente in minte in ultimele zile....tin minte ca m-ai sunat sa ma intrebi adresa, erai la autogara, ai luat un taxi si cu emotie am coborat cu liftul care parca a facut cele mai multe secunde de pana atunci pana jos...ai coborat din taxi...aveai o pereche de blugi negri si o camasa albastra cu carouri bagata in blugi....ai rosit putin...eram stangaci amandoi....ne-am pupat pe obraz...si am urcat....






"Pentru ca indiferent cat de rau ne raneste un...lucru, uneori, renuntarea la el, doare si mai tare :)"

"Pentru ca indiferent cat de rau ne raneste un...lucru, uneori, renuntarea la el, doare si mai tare :)" 1.

Totul a inceput pe o retea de socializare...
Tu ma enervai de moarte, ne contraziceam din orice...pana cand am ajuns sa vorbim intr-una....sute de mesaje...ore intregi vb la telefon iar cosmote-ul ne intrerupea la fiecare ora:))....nici noaptea nu ne mai odihneam cum trebuie pentru ca ne trezeam sa vorbim in continuu...Imi placea...si iti placea si tie....






"Pentru ca indiferent cat de rau ne raneste un...lucru, uneori, renuntarea la el, doare si mai tare :)"

It`s over....

Si daca mai exista o urma de speranta ca ceea ce a luat brusc sfarsit...candva se va relua....acea speranta nu mai exista....intrucat toate mesajele indirecte catre mine dovedesc acest lucru...plus nu mai cred ca a fost candva iubire...cred ca a fost pur si simplu o dorinta de razbunare..de rafulare...de ...nu pot sa spun cu exactitate deoarece nu am avut ocazia sa dezbatem acest subiect...si in fond? la ce sa mai fie dezbatut? cartile au fost aruncate....asa a fost sa fie...

Nu ai fost "the one" se pare...numai in gandurile si in inima mea...in realitate....ai fost....doar o iubire trecatoare din punctul tau de vedere...din al meu...stiu ca ai intrat atat de adanc...incat nu cred ca voi reusi sa te scot in viata aceasta.....

Poate intr-o zi ma vei cauta..Si le vei spune tuturor: Lipseste ea !

Ma tot intreb oare cand vei realiza ca nu mai fac parte din viata ta?
Ca am fost tot ce ai avut mai bun? Si iti placea sentimentul de a ma avea inconstient?
De ce lasi orgoliul sa intervina intre noi?
Chiar ti-e mai bine cu toate rebuturile?

...

Timpul trece...si tot trece....si incepi sa nu mai reprezinti tot:)

:)

Am deschis geamul....mirosul primaverii mi-a invaluit chipul..insa in acelasi timp m-au cuprins fiorii...totul e verde si negru din cauza intunericului....la fel ca si in viata ...distingem binele si raul....
Pot respira usurata...nu stiu cauza..stiu doar sentimentul de bine care ma invaluie...mi-e mai bine...incep sa ma obisnuiesc cu singuratatea...cu faptul ca nu mai primesc mesaje de la o singura persoana...primesc de la mai multe, niciodata nu ma astept...tot timpul ma surprind insa...chiar daca nu reusesc sa iti ocupe locul..macar sunt acolo....
Umbrele noptii imi reamintesc ca in fond toti suntem singuri intr-un anume fel....

Dimineata

" Unde esti....? Te caut prin tot patul si nu te gasesc....:( sper k e doar un vis si maine dimineata sa ma trezeasca pupici si palmutzele tale...Miss u....Te iubesc!!! Noapte buna :*"

"Oooffff micutz omuletz am k asa bn te stii ascunde in pat k te tooooot caut si nu te gasesc...:( buna dimi scumpa mea:*"

Cam asa arata o seara si o dimineata perfecta in viziunea mea....

Nu imi doream nimic mai mult decat sa te tii de cuvant si sa nu lasi sa treaca nici o zi fara sa stii ca suntem unul a altuia...asa cum trebuia sa fie...fara sa intervina terte persoane, incapatanarea...orgoliul...

Mi-e dor de clipele in care te uitai la un film doar pentru ca imi placea mie....desi ti-am intors favoarea:P....mi-e dor de tot ce insemna clipa petrecuta cu tine...cu bby meu..cel vechi....nu cel care ai devenit acum...

:) zambesc cand imi amintesc ca vb intr-una prin mesaje....la telefon...ne trezeam in plina noapte si continuam...nu ai cum sa uiti toate acestea....cum ne-am chinuit sa ne gasim un alint:)....

Toate ploile ne intrau in "spam" nu aveam probleme...singura problema era ca nu eram tot timpul impreuna...insa cand s-a rezolvat si aceasta....a fost prea tarziu...te-ai speriat...lucrurile in relatia noastra au evoluat iar tu...se pare...ca nu erai pregatit pentru acest lucru...pentru ca stii si tu ca motivul nu a fost intamplarea din iarna...pentru ca am trecut peste...au fost doar niste cuvinte...pe care probabil le-ai fi spus si tu doar ca tu nu te exteriorizezi....

As vrea sa poata fi doar un cosmar...sa ma trezesc intr-o dimineata iar tu...tu sa fii langa mine...sa imi impingi fata cu palma...si sa te intorci pe cealalta parte....

Te iubesc inca....

Randuri

Bby meu...

Asa mi-era de dor sa te alint asa...sa folosesc din nou cuvintele acestea....
Vreau sa incep aceste ..randuri prin a repeta ca te iubesc....si nu stiu daca o meriti sau nu, insa cine sunt eu ca sa te judec?....Te iubesc si ma arde acest sentiment...
Ma doare si faptul ca te-ai abtinut atatea saptamani sa imi scri, sa ma suni, sa ma vezi, sa ma auzi...cand eu?! nu am facut altceva decat sa nu te eliberez din ganduri nici o clipa....
Ma doare inca sa vad ca nu ma poti privi in ochi...nu vreau sa ma gandesc ca te simti vinovat de ceva ce ai facut in timpul relatiei...vreau sa cred ca poate ai o urma de vinovatie pentru ce s-a intamplat dupa...am niste amintiri mult prea valoroase ca sa le pierd din cauza unor greseli ....
As vrea sa stiu ca arzi de nerabdare sa ma ti doar in brate pret de cateva zeci de minute...sau de ce sa imprejmuim momentul?....pret de cat timp vrei si iti face placere...pentru ca eu...in aceste momente...stiu ca as fi judecata de toti cei care mi-au fost alaturi in ultima perioada...dar nu ti-as mai da drumul niciodata....pentru ca eu chiar nu am glumit cand ti-am marturisit ca nu imi vad a doua zi fara tine...nu vreau sa ma gandesc ca voi participa singura la momentele cele mai frumoase din viata Ralucai si a lui Sorin, Bia si Radu si in curand Gogo si Daniel...pentru ca langa mine trebuia sa fi tu...si numai tu...iar eu sa imi bat capsoru` cu cautarea unor papioane care sa se asorteze cu rochitele mele sau cu pantofii....
Nu imi place ca ai "adoptat" un catel pe care eu nu il cunosc....desi trebuia sa fiu si eu mamica lui...si asa nu imi plac animalele dar daca nici nu le obisnuiesti cu mine de la inceput cum vom trai ca o familie fericita?? :P

Simt acum nevoia sa urmaresc iar "tengo ganas de ti"....exact asta fac si eu acum...scriu niste randuri pe care nu le vei citi niciodata..insa prin intermediul lor ma eliberez si nu mai incarc pe nimeni cu durerea mea....

Mi-e dor de un somn lung si linistit...in care tu sa nu iti faci aparitia....in care durerea, lacrimile si suspinele sa aiba interdictie...

TASTMV=> NTMA...DTMV...

A ta...pentru totdeauna...bby-g

Verde...

Acesta este tabloul pe care il voi avea in curand pe perete....

Asa vreau sa fie si drumul pe care voi fi nevoita sa il parcurg in continuare...verdeata multa...liniste....fara primejdii deoarece sunt singura...nu ma mai bucur de protectia nimanui....chiar daca erai departe...te simteam aproape si e al naibii de bine sa stii ca exista cineva care se gandeste la tine, care iti poarta grija, care te suna pentru simplu fapt ca ii este dor de tine si desi a inchis in urma cu 15 minute vrea sa stie ca esti bine...asa credeam ca este dragostea...asa o defineam pana de curand...si as suferi la infinit daca as stii ca m-ai iubit si tu ...macar putin sau pentru o perioada scurta...si ca vorbele pe care mi le-ai spus ...cum ca ti-a fost greu sa te prefaci atat timp..au fost doar niste vorbe spuse la nervi...si nu le-ai spus din inima...pentru ca doare sa afli ca ai fost doar un pion in jocul cuiva pentru care nu ai insemnat nimic desi pentru tine era totul....

14 mai

Si cum fiecare gest, mesaj, piesa, sunet iti poate schimba ziua...exact asa mi-a schimbat-o si mie...insa nu in bine...pentru ca mi-am reamintit de dorinta pentru care m-am intors acasa..si anume...sa imi petrec fiecare secunda, minut, clipa...alaturi de tine...pentru tot restul vietii ....doar ca....tu nu mai esti...si nici nu vei mai fi.....


Si ma abtin sa ma mai gandesc la tine...pentru ca stiu ca daca incep nu ma voi mai putea opri....si nu mai am putere...te visez inca...de parca totul s-a sters si am luat-o de la zero...si ne este bine...insa suntem undeva intr-un spatiu necunoscut...unde nu ne mai poate face nimeni rau....dar acest lucru nu denota altceva decat ca esti captiv in visele mele...si asa vei ramane...o perioada ...pana cand ranile mi se vor vindeca...iar visele cu tine vor ramane doar o amintire...o amintire frumoasa dar durereoasa...insa daca nu ar fi dureroasa nu ar fi de tinut minte....


Te mai iubesc...si din pacate nu pot ascunde sau schimba acest lucru...mi-ar place sa simt ce simti tu...tu esti bine...nu mai ai nici o treaba...dar daca stau si ma gandesc...tu esti asa pentru ca nu ai simtit fiorii pe care i-am simtit eu...iar pentru ei nu imi pare rau....pentru ca mi-a fost bine...si vreau sa cred ca ti-a fost si tie...insa pentru o relatie este nevoie de 2...iar piesa lui Leonte este doar o piesa...nu poti iubi cat pentru 2....


Vreau sa fi bine...sa fi fericit...pentru ca atunci voi fi si eu bine...chiar daca fericirea ta nu este alaturi de mine...

12 mai...

Fara ca macar sa sper ca iti vei reveni vreodata....inevitabilul s-a produs....am ridicat privirea si te-am zarit...mai mult...ai reactionat ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic in tot acest timp....m-ai surprins...din nou...cum o faceai in vremurile trecute....

Toate acestea nu mai conteaza...vremurile trecute au apus...iar tu....tu nu mai reprezinti ce reprezentai o data....la fel cum nici eu nu mai reprezint nimic...si da...doare!

33

33 de zile si 33 de nopti in care tu nu ai fost langa mine....
33 de zile in care suferinta in loc sa se amelioreze se acutizeaza....ies de cateva saptamani si te vad zilnic...niciodata singur, tot timpul insotit dar ...nu de mine....cum sa fac sa te uit? Sa nu ma mai gandesc la tine? Cum sa imi refac si eu viata la fel ca tine? Cum ai reusit sa te prefaci atat timp? As vrea sa vad si eu pe altcineva....sa pot iesi cu altcineva...insa....doare, te visez in fiecare noapte, desi ma rog sa te uit...Tu nu pleci si din gandurile mele...ai plecat doar din bratele mele....

Si tu nu esti aici...

Eram cea mai fericita daca primeam macar un mesaj sec de la tine....

Cum sa ridic capul si sa fiu cum eram daca tu nu esti aici? Nu esti langa mine sa imi ti manuta in palma ta, sa ma saruti pe frunte si sa nu imi dai drumul din brate.... sunt atatea cupluri in ziua aceasta sfanta iar tu ai ales sa ne desparti....Oare ti-e bine?

pentru ca mie nu ......

O zi....

Cum sa traiesti o perioada destul de lunga cu cineva si sa va iubiti mai mult decat ti-ai fi putut imagina vreodata, dar intr-o zi sa te trezesti singura doar pentru ca "el" nu si-a trait destul viata? Pentru ca nu a "adaugat" la colectie destule nume?
De ce sa ii dai totul cuiva care nu stie sa te aprecieze? Cum sa iti revi cand esti gol pe dinauntru?

Sunt atatea persoane care merita atentia mea, si o cer zilnic insa eu sunt prea ranita ca sa mai pot privi altceva decat trista mea situatie...eu sunt singura vinovata ca nu am stiut sa citesc destul persoanele de langa mine, incat sa realizez ca cel pentru care credeam ca sunt totul, de fapt nu am insemnat nimic...de fapt, eram doar inca un pion in jocul sau ...

Exista o multime de lucruri care pot sa iti faca viata mai frumoasa insa, cand realizezi ca exista astfel de oameni care nu au nici macar bunul simt dupa ce i-ai tratat civilizat sa spuna un simplu "salut"... te dezamageste profund, ba chiar iti provoaca greata sa-l vezi in compania "noilor" achizitii...pentru ca stiu ce reprezint si ma deranjeaza sa fiu si eu pe "lista" unuia care isi petrece timpul cu .... care tine umbra pamantului degeaba....

Imi recunosc tot timpul greselile si imi asum consecintele, insa anumite greseli nici sa vrei nu pot fi indreptate, pentru ca nu poti da timpul inapoi, nu poti sa interpretezi anumite semne, pentru ca esti orbit de dragoste, esti orbit de unele fraze, mesaje, mail-uri care cu siguranta au fost refolosite....

Sunt constienta ca nu merita absolut nimic, nici macar o secunda pe zi sa-i aloc pentru a ma gandi la numele sau, nu neaparat persoana, insa...e atat de greu cand sunt mai multe amintiri placute decat neplacute, desi ultima luna din viata mea a fost...de nedescris, mai bine preferam sa ma sting in accidentul din octombrie....

Vreau sa pun punct. Iar aceste randuri sunt ultimele privind acest subiect, deoarece am acordat mult prea multa atentie unuia care nu merita nici macar sa respire acelasi aer cu mine.

Inevitabil va fi bine!

Povestea noastra....

Trebuie sa pleci pentru a sti cine te cauta si cine te vrea inapoi..... pentru ca atunci cand iubesti pe cineva il lasi sa fie liber, iar daca se intoarce la tine.....

Nu stiu tu, insa eu...abia acum simt ca ma sufoc....si nu de prea multa dragoste...ci durere...

Din categoria complimentelor....

Vorbe spunse in gluma:
Ca mine nici unul, ca tine, la orice colt de strada.....

Dorinta...

Tati de imprumut a fost plecat 4 zile de acasa deoarece bunicii aveau nevoie de ajutor. De dimineata de cand s-a intors acasa o pupa intr-una pe mami si ii spune ca o iubeste, au fost si la plimbare, au gatit impreuna....vreau si eu pe cineva la fel...care sa imi arate prin gesturi mici ca tine la mine....care sa ma sarute des, sa ma scoata in parc sa ne plimbam de mana....pentru care sa reprezint totul, sa nu simta ca are nevoie de pauze de la bine....pentru ca atunci cand iubesti nu vrei sa ii faci rau celui de langa tine...si nu trebuie sa ti se dea ultimaturi ca sa realizezi ca gresesti.....vreau o ciocolata, o floare...si un fir de iarba....dar sa fie date cu sinceritate...nu mai vreau sa fiu mintita...nu acum cand mi-am dat toata silinta sa nu gresesc.....

De ce nu pot sa fiu indiferenta?
De ce am atatea intrebari si nici un raspuns?
De ce am presimtit ca nu ma mai iubeste ca inainte? De ce am avut de fapt dreptate?
Nu ma pot gandi acum numai la faptul ca o cunostiinta a decedat recent si a lasat o sotie si un copil nou nascut, care poate ar fi dat orice sa mai traiasca o zi, sa isi mai tina o data persoanele iubite in brate....
Simt ca nu o sa mai pot iubi vreodata asa cum iubesc acum....nu mi-e frica acum numai de un raspuns negativ....
Cand s-a schimbat viata mea asa repede incat pun toate lucrurile in baza unui raspuns?
Oare el mai merita iubirea mea cand a preferat sa nu se tina de cuvant si mai mult sa spuna ca prefera sa iese cu altii in locul meu?
Nu zic ca prietenii nu sunt importanti, sunt, chiar foarte importanti, insa ma tot gandesc, ca am niste prieteni recenti care sunt casatoriti din vara si au aceeasi varsta...oare si el simte ca ea este un obstacol? Pentru ca i-am invitat deseori si au preferat sa nu onoreze invitatia....
Sper doar ca dintre toti tepii care-i simt acum sa mai dispara maine....pentru ca nu mi se pare normal sa sufar atat cand ar tb sa fiu fericita ca traiesc si sunt bine...si ce ca nu mi-e impartasita iubirea?
Poate exista cineva undeva care ma va aprecia la adevarata valoare, si-mi va multumi zilnic ca exist prin fapte pentru ca vorbe nu mai cred...si nu le mai cred pentru ca nu ai dreptul sa te joci cu niste cuvinte cum sunt "te iubesc" atunci cand nu le simti....
Stiu ca am tot spus ca sunt obosita, insa vad ca mai rezist....si trebuie sa rezist pentru ca sunt o luptatoare insa cred ca am luptat destul...acum vreau sa se lupte pentru mine....pentru ca stiu ca merit, ca desi am fost plecata 5 ani de acasa nu mi-am facut niciodata parintii de rusine si nu am facut lucruri de care sa imi fie rusine, tocmai pentru ca imi iubesc parintii si nu le-as putea face rau....
As vrea sa plec undeva asa departe si sa nu ma mai intorc...sa existe niste medicamente pe care o data luate durerea.....sa se naruiasca....

Speechless

E atat de greu sa ti in tine cand tot corpul te indeamna sa tipi....
Sunt o naiva stiu, am renuntat la caracterul meu puternic pentru ca m-am indragostit, insa odata cu dragostea am uitat de mine, am uitat cum e sa iesi singur in oras sa te plimbi, sa iti cumperi ceva nou, sa ma rasfat cu o vizita la cosmetica, solar, cumparaturi....
Cred ca e momentul sa nu mai strang bani pentru ca nu stii niciodata cand poate da o masina peste tine...iar cu ziua de azi nu o sa ma mai intalnesc....la fel cum nu ma voi mai intalni cu nici o zi pe care o irosesc stand suparata....
Vreau sa ma trezesc maine dimineata si sa ma bucur ca m-am trezit, sa ii sun pe cei carora le pasa de mine, sa-mi reiau vechile prietenii cu Ali si Deea pentru ca s-a cam rupt relatia in momentul in care m-am mutat la Cj...
Nu vreau sa astept o saptamana un raspuns care imi poate schimba tot viitorul, trebuie sa-mi fac planuri, poate trebuie sa imi caut o chirie pentru ca exista mari sanse sa ma mut inapoi in Cj..
Nu vreau sa fiu un obstacol pentru nimeni, mai ales pentru cel iubit, chiar daca m-a ranit in ultima perioada fara sa vrea, il iubesc, il iubesc pentru tot ce inseamna el, pentru ca ma supara, pentru ca ma ignora, pentru ca e copil inca si se sperie cand apare ceva mai grav....pentru ca ma face "bby blost" mai des decat imi spune ca ma iubeste, pentru ca ii spun ca il iubesc pe un site de socializare in vazul tuturor iar el imi da un pupic cand ar tb sa imi marturiseasca acelasi lucru....
Desi am iubire cat pentru amandoi nu e suficient, poate faptul ca a trecut dintr-o relatie serioasa in alta a fost mult prea devreme...
Eu vedeam altfel relatia...ma gandeam ca in timpul saptamanii vom sta impreuna, vom mai iesi la niste intalniri cu prietenii iar in week-end vom iesi din oras, pentru ca sunt atatea locuri unde putem merge decat sa stam in pat sa ne uitam la filme...
E grava situatia cand trimiti un mesaj gen : am iesit de la dus, vii? iar raspunsul este negativ, pentru ca incepe sa imi dispara respectul de sine....inteleg ca trebuie sa muncesti, sa ai intalniri si asa mai departe, insa chiar daca raspunsul este negativ, eu il faceam altfel, astfel incat expeditorul sa nu se simta jignit...
Sunt copil poate, insa in aceste momente sunt mai matura decat ar trebui....pentru ca am primit o "baie rece" din care voi iesi cam ranita.....

Tipete mute....

Stii cum te simti cand pierzi un parinte, un frate sau pe cineva apropiat?
Ar fi bine ca nimeni sa nu simta acea durere, este de nedescris, nu realizezi pana cand nu o spui cu voce tare...si abia apoi incepi sa ai remuscari ca nu ai petrecut destul timp cu acea persoana, nu i-ai spus de suficiente ori ca o iubesti, dar acesta este cel mai nefericit scenariu, pentru ca odata ce a plecat de printre cei vii nu mai exista cale de intoarcere...insa in ceea ce ma priveste, simt ca nu mai exista cale de intoarcere nici pentru mine...de ce sa mai astept o anumita perioada ca cineva sa realizeze ce insemn, ce reprezint? Nu fac destule ca sa fiu apreciata la adevarata valoare? Nu merit oare sa fiu eu cea cautata mereu, sa fiu mereu cu zambetul pe buze? De ce este asa greu cand iubesti? De ce nu pot zice odata gata si sa merg mai departe? De ce ma amagesc ca peste o saptamana va fi mai bine? Pentru ca nu va fi. Daca cel de langa tine iti reproseaza ceva desi celelalte probleme facute de catre el dor mai mult pentru ca sunt facute in mod continuu cred ca nu mai are nici un rost iar aceasta pauza este ca o introducere intr-o noua etapa a singuratatii...
Nu am cuvinte, nu cred ca exista cuvinte pentru a descrie starea mea, lacrimile mi-au tinut prea multa companie intr-o perioada parca nesfarsita....O relatie nu trebuie sa te faca sa suferi, sa te ascunzi de caracterul tau, si anume acela de a face tot felul de prostii, de incercari esuate in bucatarie, de plans la niste filme de dragoste pentru simplu fapt ca plang si actorii...
Imi doream ca dupa ce am avut aproape un an sa imi gasesc linistea singura...insa Doamne Doamne nu m-a lasat sa sufar prea mult, mi-a scos in cale ceea ce am ajuns sa cred ca mi-era sortit...insa m-am inselat....cand cineva te iubeste nu rezista o zi fara tine, fara sa te caute, fara sa isi petreaca fiecare secunda libera cu tine, pentru ca in bratele lui nu mai aveam nevoie de nimeni si nimic, nu mai aveam nevoie de prieteni, parinti, lucruri materiale, ajungea sa fim doar noi doi....insa acest lucru a ajuns doar pentru mine....am ajuns sa fiu posesiva? ma indoiesc, am ajuns sa iubesc mai mult decat mi-as fi putut imagina vreodata....poate nu mi-e dat sa fiu fericita, poate menirea mea chiar e sa stau langa Doamne Doamne....si poate e momentul sa fac ceva in privinta aceasta pentru ca asa ceva nu se mai poate....
A luat cu el o ceva ce nu va mai fii niciodata la fel ...iar tot ce va urma va incepe sa doara din ce in ce mai putin....
Toate cuplurile au probleme, insa in momentul cand afirmi ca cel de langa tine te sufoca si preferi sa iesi cu oricine altcineva decat ea....atunci chiar exista o problema si nici toate pauzele din lume nu o vor rezolva, pentru ca daca dupa 6 luni fara 6 zile....nu ai realizat ca inseamna atat de mult incat sa nu iti mai doresti altceva atunci o prelungire a relatiei nu isi mai are rostul...
Ori iubesti si o spui din toata inima ori nu.....
Lacrimile nu isi mai au locul deoarece trebuie sa vad o data si-o data realitatea....
Poate am gresit si eu si am scris niste cuvinte ce nu-si aveau rostul insa....faptele dor inzecit....si as fi preferat sa vad sau sa aud si eu niste lucruri decat sa traiesc o luna de cosmar...pentru ca asta am avut..o luna in care m-am abtinut sa-mi sun propriul iubit, m-am abtinut sa ii scriu, sa ii pregatesc orice, pentru ce? Ca sa fie el fericit, chiar daca eu nu eram....si toate acestea ca sa ajung sa aud ca il sufoc? Dar nu prin mesaje sau telefoane, prin simplu fapt ca exist sau cum?
Doare intr-atata incat daca alcoolul ar putea rezolva ceva as apela la el...dar ca sa nu mai simt durerea aceasta cred ca ar tb sa inchid ochii...pentru o mai lunga perioada de timp...pentru ca timpul le vindeca in fond pe toate.....

...

Pana cand trebuie o persoana sa se sacrifice?
Pana cand trebuie sa suporte jignirile si tipetele altcuiva?
Pentru ce toate aceste sacrificii?
Suntem unii mai frumosi sau mai putin frumosi, mai buni sau mai putin buni decat altii, insa acesta nu inseamna ca nu exista cineva pentru toate categoriile incat sa trebuiasca sa faci tot felul de lucruri, incat sa-i atragi atentia celui de langa tine. Eu cred ca toate avem acea farama de demnitate care trebuie sa ne-o pastram si sa nu ne mai sacrificam pentru cineva doar pentru ca iubim....iubim si ce? Daca sentimentul nu este reciproc ce sens are? Ce sens au toate vorbele de iubire daca faptele sunt intoarse la 180 de grade?
Cine isi doreste o relatie in care sa fie in permanenta sacrificata? Ce sens mai are relatia respectiva? Este doar pentru putin timp pana se dezmeticeste celalalt? Dar daca nu aplici indiferenta nu este in regula? Nu poare sa sesizeze singur ce are langa el? Sunt mai importate toate lucrurile si fiintele care il inconjoara decat fiinta pe care sustine ca o iubeste?

O 9 zi...

Azi m-am trezit fara prea mult chef de viata...de fapt este o stare care se mentine...parca dinadins ma cuprinde si nu imi da pace pentru a ma certa cu toata lumea...simt ca nu mai pot duce atatea modificari...imi placea viata mea ordonata, cu planuri bine puse la punct si fara chestii neprevazute.
Cand s-au schimbat toate asa repede?
Cand s-a produs aceasta dezordine?
Imi dau dureri de cap toate modificarile, nu imi plac, la fel cum nu agreez surprizele. Mi-e dor de mine, cea veche, care avea totul stabilit, mi-e dor de momentele cand aveam camera mea perfecta, fara chestii puse sub pat sau dupa dulap, fara lucruri care nu sunt ale mele ...incet incet toata viata mea perfecta s-a schimbat. Vizite parca infinite la stomatolog, ortodont, chirurg dentar, operatii, tratamente, certuri, schimbari si totusi cel de langa mine nu isi explica iesirile mele...Cum sa ma inteleaga cand mi-e greu si mie sa ma inteleg? Duc cat duc, insa simt ca nu mai pot, sunt obosita, as vrea sa dispar, sa intru intr-un somn atat de adanc incat atunci cand ma trezesc sa fie ordine peste tot, fara durere, rautate, griji.
Exista probabilitatea sa ma simt rau si din cauza faptului ca 5 ani de zile m-am intretinut oarecum singura intr-un oras strain si acum, la intoarcerea acasa, trebuie sa depind de ai mei. Deocamdata am apelat la economiile stranse, insa acestea aveau un alt scop....nu iese bine....planul meu de cand eram micuta era sa ma casatoresc imediat dupa ce imi termin studiile si am un loc de munca...insa...studiile sunt aproape gata, job-ul este inexistent iar *the one* este de prea putin timp in viata mea incat sa faca pasul acesta. In plus nici nu am avea unde sa stam, cum sa pornim impreuna o viata daca eu nu sunt capabila sa aduc un aport? Astfel le lasam pe toate sa mearga de la sine...nu sunt oricum tot timpul convinsa ca sentimentele lui sunt reale si ma cearta ca sunt *paranoica* dar eu ce sa fac daca am toate aceste framantari?

Aceeasi stare

Cred ca pot numara pe degetele de la o mana momentele in care am fost fericita de cand sunt acasa...
Ma doare ca am facut pasul acesta...incep sa-l regret...nu ma simt fericita...eram mai fericita cand eram singura...nu aveam pentru cine sa imi fac griji, aveam in schimb mai multi asa zisi prieteni...care ori de cate ori ma vedeau trista ma scoteau in oras la o cioco doar pentru a-mi reveni zambetul...si era al naibii de bine..
Acum ...in schimb...nu imi suna aproape de loc telefonul, eu care eram obisnuita sa vorbesc intr-una cu clientii...si cand suna, e vreo prietena care are o zi proasta si se razbuna pe mine, la fel cum face si el in ultima vreme, ii sare tandara din orice, se bosumfla din orice, nimic nu mai ii convine...eu cred ca ne-am grabit in luarea deciziilor, o jumatate de an nu este suficient pentru ati lua viata in maini...acum cateva luni as fi zis da fara nici o constrangere, insa acum....ma gandesc ca mi-as mai pune cateva intrebari...
De ce se schimba oamenii? Sau cum de isi pot prezenta o alta parte atatea luni de zile?
E asa de frumos totul la inceput....cand esti ascultat, respectat, iubit, curtat, surprins....
Daca toate acestea au disparut in decursul a catorva luni...eu ce sa mai inteleg? La ce sa mai sper?
Am inceput sa cred ca iesirile si alcoolul e mai important decat planul nostru...sau poate...era vorba de planul meu, eu sunt aceea care mai bine mai strange cureaua acum ca sa aiba ceva in viitor, sau pe ziua de maine...stiu ca nu e extrem de bine sa strangi, insa...daca am trai toti clipa cu gandul ca ziua de maine nu mai vine, atunci nu am obosi in fiecare zi sa o luam de la capat?
Eu prefer sa imi strang ceva ca atunci cand intr-un final reusesc sa intru in posesia lui....sa ma pot declara pe deplin fericita stiind cat am trudit pentru a-l avea....insa se pare ca nu toti gandesc ca si mine...
Ma tot gandesc ca daca nu as mai fii poate ar fi mai bine...pentru ca m-am saturat sa lupt...vreau sa imi termin studiile si gata....
Am obosit.....

151

Acesta este numarul zilei de azi...de ce? Pentru ca de atatea zile a inceput povestea mea, a lui, a noastra de dragoste. Ne iubim de mai putine, insa eu cred ca din momentul in care ne-am atins mainile pentru prima data     am stiut ca, cu greu si poate nu in viata aceasta ne vom da drumul.
Am trecut cred prin toate starile, la inceput emotie si mister, apoi dor, ingrijorare dupa doar o saptamana din cauza accidentului, putine gelozii, dor iar, mici certuri, incapatanari, dor, telefoane inchise in nas(eu) ...si nu stim exact cand, insa a aparut si iubirea :) poate din aceasta cauza nu imi amintesc nici zilele cand ne sarbatorim relatia, pentru ca totul s-a petrecut de la sine, neplanificat, fara intentie.
Mai acum cateva luni nu credeam ca exista dragoste adevarata, sau macar impartasita, credeam ca eu nu sunt facuta sa traiesc, sa simt acest sentiment, insa e al naibii de placut...nu ma mai satur de el...
De la cele cateva momente in care simteam ca ma enerveaza la maxim am ajuns sa simt ca il iubesc la maxim, gresesc, cu fiecare zi ce trece mai mult, dupa cum am specificat si intr-un sms trimis azi, de 151 de ori mai mult decat la inceput...



Pacat este ca si azi, cand totusi ziua aceasta are o insemnatate aparte pentru noi, nu a considerat ca ar fi frumos sa ne petrecem ziua impreuna, prefera sa stea la suc cu altii....dar ma voi ocupa incepand de azi si eu de celelate prioritati....:)

11 martie

Azi a plans si cerul pentru cea care nu mai este printre noi, pentru cea care a fost pretuita prea putin, a fost mangaiata prea putin si s-a stins pe zi ce trece dupa plecarea bunicului....
A fost poate primul an cand, chiar am simtit lipsa ei, lipsa glasului, lipsa unui buchet de flori care altadata ar fi bucurat-o enorm, dar din pacate azi, nu i-am daruit un buchet ci doar doua fire....doua fire rosii care sa-i demonstreze ca inca o mai iubesc, inca o mai pomenesc in rugaciunile mele, inca ma mai gandesc la ea.
Sper ca a vazut de acolo de unde se afla ca am vizitat-o si pe ea si pe bunicul si mai sper ca imi va indeplinii dorinta.
Aceasta zi este pentru tine buni mea draga....te iubesc...odihneste-te in pace....si ai grija de noi cei care am mai ramas pe pamant si indruma-ne pasii spre calea cea dreapta....

Dimineata

Cel mai frumos moment din zi este dimineata cand primul lucru pe care il zaresc este un mesaj de la persoana iubita care suna cam asa:
"Neataaaaa :* ce face cea mai scumpa fiinta din univers? :*"
:)Aceste cuvinte, pur si simplu imi dau energia de a privi cu multa seninatate ziua desi afara este innorat si ploua.
Merita, ma gandesc, sa am temeri si nemultumiri daca intr-un final ma trezesc cu asemnea mesaje. Pur si simplu il iubesc. Imi da fiori inca si ma bucura orice mesaj si dupa atat timp.
Ceea ce ma sperie este faptul ca mi-a "dedicat" niste versuri, care parca ar fi scrise de el, insa nu este in sensul bun:

"Ăsta te sună, dar tu nu vrei să-i răspunziAi zis că-i spui de noi, ce dracu’ te mai ascunzi?Că nu văd rostul, văd roşu când sună ca prostulÎnchide telefonul, eu te aştept în patul nostruNu, nu mă băga în filmul vostruChiar nu mă interesează viaţa ta cu fostu’Hai, fă mai bine şi dezbracă-teRelazează-te, că nici eu nu-ţi spun de alteleIeri, când ai plecat, aveai mail-ul deschisŞi, fără să vreau, am văzut tot ce ăla ţi-a scrisZicea că-i panicat şi că simte ceva"

Ar trebui oare sa ma panichez? Sa inteleg ca inca il mai deranjeaza "fantoma" fostului? Oare nu am facut destule ca sa-i demonstrez ca il iubesc si ca nu mai vreau pe nimeni in afara de el?
Chiar ieri vb cu mama lui si imi spunea sa am grija de noi, pentru ca el ma iubeste chiar daca uneori ma raneste fara sa isi dea seama. Si sper ca asa este, sper ca toate gandurile negre care imi dau tarcoale sunt doar ganduri negre si atat.
Vreau ca odata cu venirea primaverii, sa am parte doar de piese dragute, cum sunt cele de la Holograf. Ma bucur ca s-a insanatosit Bitman si ne va incanta in continuare cu minunatiile pe care ei le compun.
Este destul de devreme si totusi eu am terminat toata curatenia

:)emotii

E foarte placut sentimentul cand vorbesti cu o persoana foarte draga, bunica in cazul meu, si incepeti sa depanati amintiri:).
Cred ca nu pot sa descriu bucuria din glasul ei cand am sunat-o sa ii urez la multi ani si sa ii marturisesc ca o iubesc :)
Si-a amintit saracuta cum m-au lasat ai mei la ea in grija de pe la 1 an pana pe la 5 si eu, rafatata bineinteles ca eram singura nepoata pe vremea respectiva, mi se faceau toate poftele. Nu imi placea sa merg pe jos, asa ca mai tot timpul eram in bratele ei. Vara cand mergea la fan trebuia sa ma duca pe mine in brate cativa metri, sa ma lase jos si sa se intoarca dupa cosul plin de mancare pentru muncitori:)) Doamne cat de frumos imi povesteste, cu cat drag si emotie isi aminteste.
Tot din categoria amintirilor este si experienta in care am sarit pe geamul din "tinda", bucataria in zilele noastre, direct cu funduletul in urzici, pentru ca m-a lasat dormind in timp ce a mers pe gradina sa mai culeaga ceva, iar eu m-am trezit si eram singura in casa. Bineinteles ca am dovedit inca de pe atunci calitati de soprana:)) si fiindca nu ma auzea nimeni, usa era inchisa am sarit pe geam, care se afla la o distanta destul de mare si mi-a sarit in ajutor vecina de langa, care a ramas impresionata de "concertul" dat:) aveam vreo 4- 5 anisori nu prea multi :)
Imi amintesc cu drag de perioada petrecuta acolo, doar cu lapte si branza proaspata, cu o gospodarie plina de animale care contrar asteptarilor, nu mi-au insuflat iubirea pt ele. Nu iubesc animalele. Mi-e frica de orice animal. Nici cu insectele nu sunt prea mare prietena, bineinteles exceptie facand fluturii:)) pe ei ii ador, fie ca e vorba de cei vii, sau din stomac, imi face placere prezenta lor oriunde ar fi.
Aerul curat si verde cum imi place mie sa descriu aerul de la tara, cred ca m-au facut sa am roseata in obrajori, sa fiu mai mult rotunjoara decat inalta pana cand am venit de acolo. La oras, aerul mai poluat, jocurile de la gradinita si tot mai mult mers pe jos, m-au adus la dimensiuni normale:)
Era oaza mea de liniste vacanta la bunici, locul unde descopeream linistea, cantecele pasarilor, roua diminetii prezenta pe iarba unde ma aruncam cu verisorii mei mai mici in orele putine din zi in care ne intelegeam pentru ca in majoritatea ne bateam:)) Ce vremuri, imi lipsesc, mai putin calcatorul in cap primit de la verisorul nr 2, nu mai tin minte exact cu ce l-am suparat, tin minte doar urmarea:)
Mi-e dor sa fiu copil, ma repet, insa se spune ca daca iti doresti ceva mult de tot cu tot sufletul se va indeplinii...

8 martie

Ziua dedicata in special mamelor.
Eu incep prin a-i multumi mamei pentru ca mi-a dat viata, insa si tatalui, pentru ca fara el nu ieseam eu:)
Stiu ca nu tot timpul apreciem toate eforturile pe care parintii le fac pentru noi, insa in ultima vreme imi place sa cred ca eu o fac si totodata incerc sa le si multumesc pentru astea.
Chiar ieri in timp ce imi rasfatam mamica in timpul unei sedinte de pensat, ii povesteam cum imi amintesc eu de iesirile noastre in oras, in timp ce ea purta o fusta conica maron si un tricou rosu, asortand geanta cu pantofii, mai mult ca sigur, negrii:)). Insa era in urma cu 10 ani daca imi amintesc bine. Atunci asa era la moda sa asortezi geanta cu pantofii.
Nu imi amintesc nici o problema din vremea aceea, doar lipsa unui sfat parintesc din partea tatalui. Insa asa a fost sa fie, asa a fost perioada aceea, si poate din aceasta cauza eu mi-am gasit tot timpul alinarea si prietenia in preajma si compania baietilor. Fetele erau tot timpul invidioase, rele si barfitoare:)
Sa revenim, mama pentru mine a fost tot timpul mai mult decat o mama. A fost alinarea mea, a fost mangaierea, a fost cea in bratele careia m-am refugiat ori de cate ori am avut vreo problema. Poate pentru ca ne-a crescut singura de la 9 ani am fost mai apropiate si am discutat deschis tot timpul, insa fara sa ne dezvaluie si problemele ei, poate ca nu tot timpul a avut bani sa ne faca toate poftele dar pentru asta am dus o viata decenta cu strictul necesar.
Din cauza despartirii alor mei, am devenit o persoana sensibila si nu aratam de fata cu ceilalti cand ma supara ceva, dar ea, reusea de fiecare data cand spuneam ca sunt bine, sa vada dincolo de cuvinte si sa imi scoata cuvintele cu forta. Mai demult ii spuneam tot ce ma supara si mi se intampla, insa acum, saracuta are si asa destule probleme ca sa o mai supar si eu cu prostiile mele. Ca in fond, nu cred ca am probleme, ci nemultumiri, care poate doar ar supara-o sau ar nelinisti-o si mai mult. Astfel prefer sa ii multumesc si sa o ajut ori de cate ori imi cere ajutorul fara a-i umbri fericirea si parera despre mine cum ca sunt fericita si am tot ce am nevoie.
Au ajuns lacrimile si emotiile din perioada copilariei cand nevrand si fara intentie am suparat-o, de acum vreau sa ii dau emotii si sa planga doar de fericire. Vreau sa fie linistita si sa se bucure de acesti ani langa mine si langa familia noastra.
O iubesc foarte mult, chiar daca probabil uneori din cauza rautatii nu ii arat asta sau fac gesturi care ar face-o sa se indoiasca de acest lucru, insa nu am facut si sper sa nu fac nimic de care sa imi fie rusine sau care sa o faca sa plece capul din cauza mea. Vreau sa fie mandra mereu de mine si sa vorbeasca cu mandrie de faptura care a crescut-o frumos spun eu, si cu multe sacrificii.
Mama te iubesc si as face orice pentru tine, pentru fericirea si linistea ta si iti multumesc pentru toate sacrificile facute, pentru noptile nedormite, pentru afectiunea si caldura cu care ma primeai si ma sfatuiai atunci cand ma incredeam in prieteni falsi, pentru sfaturile care uneori le credeam rele si pentru toate rugaciunile care le rosteai pentru mine. Sper ca Doamne Doamne sa te tina pe acest pamant multi zeci de ani de acum inainte, ca sa ma ajuti atunci cand voi deveni si eu mama, pentru ca avandu-te ca model nu cred ca voi da gres.
Sper ca va fii si buni tot langa noi, pentru ca nu as vrea sa te vad suparata pentru nimic in lume, mai ales ca timp de 5 ani ea mi-a fost mamica, si m-a adormit si m-a grijit.
Te iubesc si sper sa am ocazia sa iti spun asta inca 100 de ani :*

Din fragmente ale vietii

Intr-o frumoasa zi de primavara am pornit la a indeplini cele zilnice si printre ele si realizarea unei radiografi la dantura. Din cunostiintele mele "vaste" in stomatologie am sesizat ca totusi nu sunt aliniati asa cum trebuie dintisorii mei insa nu m-am impacientat deoarece peste 2 zile aveam programare la stomatolog. Ajung frumos in ziua cu pricina la stomatologie si ce sa vezi? Doctorita avea o alta programare care s-a prelungit si mi-a cerut sa revin peste o ora, insa afara nu era o zi minunata de primavara ca sa ma pot bucura de ea, astfel ma vad nevoita sa colind cateva magazine pentru a trece mai usor timpul.
Parca cu ceva emotii nu aveam o dispozitie prea buna pentru shopping, asa ca decid sa ma intorc la cabinet si sa rasfoiesc revistele puse la dispozitia pacientilor.
Astept cateva zeci de minute, apare si dl doctor, care m-a tratat de cativa ani insa eu aveam treaba cu sotia dansului. Se uita peste radiografie si sesizeaza o problema pe care eu o credeam rezolvata de mult, insa se pare ca m-am inselat. Mai astept putin si sunt chemata in cabinetul propriu-zis. Ma dezbrac frumos de paltonas si ma intind pe scaun in timp ce dna doctor imi verifica radiografia. Si ce sa vezi?
- Aveti niste probleme grave! imi spune ea.
- Poi cum asa????!
-Nu au loc sa creasca maselutele de minte deoarece esti posesoarea unui os micut si subtire si ai prea multi dintisori care pana acum stateau perfect insa s-a schimbat putin situatia.
-Ok. Am nevoie de aparat dentar?
-Ai o dantura foarte bine ingrijita, cu o igiena perfecta, insa exista posibilitatea sa ai paradontoza. Sti pe cineva in familie care sufera de aceasta boala?
-De curand a aflat tata, insa cred ca a fost la faza incipienta.
- Exista posibilitatea sa-l mostentesti insa cu o igiena orala corecta se poate amana destul. Insa problema este ca ai de trecut printr-o operatie chirurgicala.
- :O
- Trebuie sa ti se inlature maselele de minte deoarece neavand loc sa iti apara la suprafata iti vor impinge si mai tare dintii si vei avea mari probleme. Eu nu ma ocup de partea chirurgicala insa iti pot recomanda pe cineva care se ocupa de acest sector.
- Pot sa merg cu incredere in Baia Mare sau e necesar sa merg la Cluj?
- Dna Doctor e venita de la Cluj, e un doctor bun.
- Iar in privinta aparatului dentar?
- Eu zic ca nu merita sa investesti asa mult intr-un aparat tinand cont ca sunt sanse foarte mici sa se indrepte, insa prin miscarea lor exista posibilitatea sa de-a nastere unor alte probleme asa ca in privinta acestui lucru discutam dupa ce rezolvi problema extragerii."

Am iesit cam dezamagita dupa aceasta veste, insa ca de obicei V. nu a avut timp sa ma asculte. La mami ii era inchis telefonul, asa ca l-am sunat pe tati care m-a linistit si mi-a propus sa mai consult un medic pentru a doua parere.
Am ajuns acasa, A. ma sunase in timpul vizitei la medic insa mi-am inchis telefonul ca ma enerva sunetul care ma anunta ca mi-e slaba bateria.
Nu ma simt bine, si cum pana acum cateva zile problema mea cea mai mare era lipsa job-ului, uite ca a mai aparut una. Care bineinteles necesita o suma destul de consistenta de bani.
Banii tot ies din cont fara a mai intra nimic. Pe deasupra trebuie sa achizitionez si o piesa noua de mobilier. Am primit o suma pentru a-mi achizitiona o pereche de pantofi, insa deocamdata o lasam deoparte pentru ca nu stiu cat ma va costa experienta cu operatia.
As vrea sa plec undeva departe fara a ma mai intoarce niciodata aici. Nu ma simt dorita si simt ca toti au un rol deja bine stabilit si am aparut eu in peisaj unde nu reusesc sa-mi gasesc locul.
Oare sunt atat de puternica pe cat credeam incat sa trec cu bine si peste toate acestea?
Cum sa mi se darame ideea de a avea o dantura perfecta intr-o clipa?
Cum sa ma gandesc la faptul ca s-ar putea sa sufar de paradontoza? Ca imi vor pica in curand din senin dintii fara sa incalc regulile igienii?
As vrea sa fiu iar un copil, sa nu mai stiu nimic de problemele adultilor. Sa nu mai fiu ignorata, sa nu ma mai supar din orice, singura mea problema sa fie tinuta papusilor.
E 8 martie....ziua mamei...si a femeii...eu ma simt mai mult un copil desi varsta ma tradeaza...sunt constienta ca altii au probleme mult mai grave in viata aceasta, dar eu abia acum dau fata cu realitatea. Toata viata am fost protejata si am incercat sa ma abat de la toate caile gresite, daunatoare sau care mi-ar putea face rau.
In fine, desi persoana pentru care m-am intors in orasul natal nu are timp de mine, si intr-un fel tb sa ma obisnuiesc, ca nu sunt doar eu in viata aceasta, are si alte prioritati, desi constientizez acest lucru, mi-e greu sa il si spun.
Oricum, a plecat in delegatie, trebuia sa fac o scena ca sa fie el cu gandul la mine, ca altfel poate nu era :)

Ziua aceasta ii este dedicata mamei mele scumpe, asa ca merita sa scriu cateva randuri special pentru ea...

Dor...

Nu cred ca este sanatos sa stai singur...sa nu socializezi, sa nu schimbi pareri cu cineva, sa nu ai motive sa razi...
Mi-e dor sa rad, cu pofta, cum faceam cu Deni mea, doamne ce ras colorat avea :)
Mi-e dor de ea, de perioada caminului, in care eram mai rau ca la inchisoare, dupa cum spuneam"manastire". Deni mea, va deveni mamica...:) Sa fie cu noroc.
Ma tot gandesc ca toti cei pe care i-am iubit si i-am indragit au plecat, sau i-am lasat in Cj....
Nu ma simt fericita, nu este asa cum ma asteptam. Ma doare sa tin toate acestea in mine. Pana mai demult discutam cu mami, dar ea este obosita, are destule probleme pe cap ca sa o mai obosesc si eu. Nu cred ca imi gasesc locul.
Mi-e dor de gogoasa mea care era antisociala dimineata, insa care mi-a promis iubire vesnica:))
Mi-e dor sa ma bucur de soare, sa rad odata cu el, sa ma bucur pentru simplu fapt ca a rasarit si ma urmareste de acolo de sus...
Ma supara faptul ca F. nu se maturizeaza. Ca ajunge la 30 de ani si nu a realizat nimic in viata acesta. Ca nu a intalnit pe cineva care sa il puna cu capul pe umeri. Sa isi termine studiile, sa se tina de un drum corect, sa isi creasca minunatia de copil care ii seamana din cate am inteles. Ca ii da dureri de cap  mamei care nu stiu cat o sa mai poata duce...As vrea sa pot face ceva, sa stiu ca nu am respirat aerul acesta degeaba, sa stiu ca insemn mult sau putin pentru cei din jur....
Stiu ca sunt puternica, ca la fel cum m-am ridicat in urma cu 14 ani, ma ridic si acum si voi merge mai departe orice ar fi, dar asta nu inseamna ca daca scot cuiele, urmele nu raman...
Ii voi simti mereu lipsa tatalui, care din cate am observat, oricat de absent a fost, il iubesc si il respect pentru simplu fapt ca e acolo si ma iubeste si el in felul lui, desi nu o simt.
O sa incep sa cred ca problema e la mine:))
Cred ca imi voi petrece sf acesta de saptamana la bunici. Mi-e dor de ei, nu i-am vazut de mult, si daca al meu tot pleaca, sa nu raman singura sa ma cuprinda iar ceva ganduri...
Ma tot gandesc la moarte, la cat de aproape am fost de ea si cat de norocoasa am fost ca am scapat...

Ganduri...

Oare aceste ganduri sunt prezente la toata  lumea?
Oare temerile mele le pot stinge singura sau am nevoie de ajutor?
Sunt constienta ca toata lumea are probleme, iar singura mea problema actuala este ca nu am un job. In rest, toate celelalte sunt temeri.
Mi-e teama ca nu am stat destul sa cantaresc intoarcerea mea acasa. Am impresia ca am actionat impulsiv si iresponsabil pentru varsta pe care o am. Nu imi sta in caracter.
Nu inteleg inca de ce nu am mai asteptat o luna, doua pana nu aveam ceva sigur la ce sa ma intorc?!
Merg pe principiul ca toate sunt scrise deja undeva..pentru mine, si ca toate se intampla cu un scop...insa sper sa nu fie ceva rau, sper sa nu fie ceva care sa ma faca sa regret ca nu m-am intors mai repede acasa...
Nu stiu ce este cu mine zilelele acestea insa nu imi gasesc locul, ma enerveaza ca nu sunt capabila sa detin mai multe informatii despre un domeniu in care sa afirm ca sunt cea mai buna si sa "se bata" anagajatorii pe mine...
Nu reusesc sa imi dau seama ce mi-ar place sa fac...mi-e teama ca am investit atat in studii si nu au nici un folos. Nu vreau sa lucrez intr-o banca pe un salar de 1000 ron si sa am o responsabilitate enorma, pe cand o vanzatoare castiga 1200 si nu are nici un stres, decat acela de a-i iesi stocul.
Oare V. regreta faptul ca am venit acasa? Simte in vreun fel ca este grabit? Ca s-a grabit in unele decizii?
Eu chiar simt ca el este "the one" si nu imi pare rau pentru ce am lasat in urma. Desi pana de curand cand "m-a scuturat" metaforic vb, nu eram convinsa 100 % ca este buna alegerea facuta. Deoarece eu mergeam dupa principiul ca mai bine regreti ce ai facut decat ceea ce nu....si traiam oarecum in trecut, sau mai bine zis, cu gandul cum ar fi fost daca, insa dupa"scuturatura" primita, am realizat ca el este cel langa care vreau sa imbatranesc, care sa ma rasfete, care sa ma iubeasca, care sa ma certe....dar, iar, ma paste o teama...cea in care nu stiu de ce in ultima vreme simt ca eu dau mai mult decat primesc, adica i-am aratat ca il iubesc prea mult, si nu mai simt ca s-ar stradui sa imi arate si el asta. Am impresia ca m-a cucerit si acum ma lasa asa, la voia intamplarii...
Mi-e ciuda pe oricine se bucura de atentia lui mai mult decat mine...si ma lupt cu acest sentiment, insa sunt eu, cea care nu isi poate ascude trairile, sentimentele...si ma exteriorizez...dar cum sa ii spun toate acestea? Ca imi va spune ca sunt doar in mintea mea, ca nu e adevarat...insa cum imi spunea si persoana alaturi de care am fost in ultimii 5 ani, eu stiu sa citesc oamenii, si nu am dat gres pana acum...Cea mai mare bucurie ar fi sa ma insel, si intr-adevar, toate aceste temeri sa fie nefondate...insa repet, mi-e teama ca s-a plictisit, ca le-am luat si le-am tratat pe toate prea in graba, si am actionat impinsi de impulsuri....iar acum nu are ce sa faca...
Citesc aceste randuri si nu imi vine sa cred ce scriu, parca scriu inainte sa ma gandesc, adica daca ar avea manute subconstientul, as tinde sa cred ca el scrie :)
Cui sa ii spun toate acestea?
Pe cine sa mai impovarez cu toate acestea?
E greu la distanta, e greu sa nu ai pe cineva de incredere alaturi...i-am lasat pe toti pentru a ma intoarce acasa...iar acum, cand ar tb sa fiu cea mai fericita...nu sunt...

Acasa...

Te cuprinde un fior doar cand pronunti acest cuvant...parca este facut sa te induioseze, sa te transpuna intr-o alta lume, intr-o lume unde totul promite a fi mai bun, mai curat, mai calduros decat in oricare alt loc te-ai afla...
Pana acum cateva zile, "acasa" era intr-un alt oras, Cluj- Napoca...Unde mi-am petrecut ultimii 5 ani, 5 ani in  care am legat prietenii, am iubit, am suferit, am ras, am plans, am invatat ce inseamna sa fi departe de cei dragi, de locul unde te-ai nascut, am invatat ce inseamna rautatea, nu doar a celor din jur, ci si a mea...
Ar fi asa multe de spus, nu ma gandeam niciodata la clipa cand ma voi desparti de acest oras, de tot ce inseamna el, cred ca niciodata nu esti pregatit sa te desparti de ceva drag...
Nu exista o scoala sau un manual care sa te invete asa ceva, sau nu din cate stiu eu :P
Am incercat in ultimele zile sa ma plimb, sa incerc sa imi iau ramas bun de la tot ce a fost frumos pentru mine,  insa am sesizat ca in ultima perioada, si mai exact, perioada de cand m-am angajat, ca nu am mai profitat de bucuriile pe care acest oras le ofera. Am devenit un robot. Acasa->birou->acasa. Nu am mai iesit cu prietenii cum faceam pana nu de mult in perioada studentiei, nu am mai iesit intr-un club, un pub, nimic, eram mereu obosita sau preferam sa-mi petrec o ora doua in pat, urmarind un film, serial....
Nu reusesc nici acum sa imi explic, de ce atunci cand eram de-o schioapa (nu ca acum as fi cu mult mai mare:P) imi doream sa cresc, sa fiu mare, sa am geanta mea, portmone-ul meu, actele mele, sa pot afirma ca sunt mare...uite ca la fel ca tot ce mi-am dorit, s-a indeplinit...si la ce bun?
Am o multime de pantofi, care mi-ar ajunge ma gandesc timp de o luna sa ii port zilnic si sa nu se repete, haine care cu greu le-am ordonat "la linie" si pe culori si pe fiecare umeras, insa pentru acest lucru a fost nevoie sa renunt la altele care erau vechi si nu le mai purtasem de cativa ani...
De ce ajungem sa strangem atatea lucruri care, in fond si la urma urmei, nu ne sunt necesare?
De ce trebuie sa ajungem la o varsta in care sa sesizam ca exista si lucruri mai importate decat hainele, pantofii, posetele sau mai stiu eu ce?
De exemplu azi, mi-am dat seama ca tatal meu vitreg a imbatranit...este un om extraordinar insa...nu mi-am dat seama pana azi ca de fapt, cei 5 ani au trecut mai vizibil peste el decat peste mine. Eu nu m-am schimbat foarte mult. Sunt aceeasi copila rasfatata, ordonata, extrem de incapatanata si orgolioasa insa in toata rautatea pe care o am, simt ca am un suflet bun. Manifest sentimente de mila inclusiv pentru cei care nu merita, cei care stiu, sunt constienta ca nu imi vor binele.
Mi-e teama de singuratate.
Mi-e teama sa spun cu voce tare ca parintii mi-au imbatranit si poate peste vreo 15-20 de ani nu imi vor mai fi alaturi. Simt ca acest fior si gand nu mai imi da pace in ultima vreme.
Nu stiu cum sa le demonstrez ca ii iubesc, ca merita sa fie mandrii de mine, ca as face orice pentru a-i face fericiti.
Nu vreau sa plece de langa mine, nu ma simt destul de puternica pentru a infrunta aceasta lume singura.
Am sesizat ca m-am intors intr-un oras pentru persoana iubita si nu am pe nimeni in afara de parintii mei.
Prietenele mi le-am lasat in Cj. Le pot numara pe degetele de la o mana, insa la ce bun sa ai o multime de prieteni si atunci cand ai nevoie de un umar, acesta sa nu apara...
Cum imi spunea in urma cu cateva zile Vlad, "nu mai cersi prietenia cuiva care, vezi bine ca ti-e dusman".
Ma simt singura, nu imi place sa nu o am nici o activitate.
Ma viziteaza tot felul de ganduri in aceste momente, si nu vreau sa devin paranoica, nu vreau sa devin tipul de femeie pe care eu il uram, si anume cea cicalitoare, geloasa, banuitoare...Vreau sa raman tot eu, insa nu lipsita de atentia cu care eram obisnuita.
Mereu eram in centrul atentiei, reuseam sa ma deosebesc de celelalte persoane prin istetime sau caracterul meu sociabil. Nu ma placea toata lumea, insa nici eu nu plac pe toata lumea...

Regrete...

De ce doar atunci cand iti deschide cineva ochii ajungi sa regreti?

De ce nu poti sa cantaresti lucrurile si vorbele inainte de a le plasa doar intr-un mesaj?

De ce nu te gandesti ca poate cineva iti da mesaje si te cauta pentru simplu fapt ca ii este dor de tine? Ca ii lipsesti?

De ce trebuie ca dupa cateva mesaje trimise aiurea sa ajungi sa realizezi ca ai gresit? Ca ai jignit un suflet care nu ti-a facut nimic, doar a vrut sa fie lg tine, nefiind posibil, ti-a trimis un mesaj, cu scopul de a-ti arata ca se gandeste la tine...De ce trebuie repede sa tragi concluzii ca are de gand altceva?

E trist sa simti toate acestea pe pielea ta..mai ales cand persoana de la capatul firului a ajuns sa insemne prea mult pentru tine incat sa te doara fiecare cuvintel plasat gresit, gest sau gand....iar ea totusi sa nu sesizeze toate acestea si doar tu sa fi cel macinat..putin cate putin cu fiecare cuvant, gest mai putin frumos...

Doare...;)

Cand eram un copil...

M-am trezit cu aceasta dorinta de a fii iar un copil....ce bine era atunci cand ne deghizam in orice vedeam ca fac "oamenii mari" :) eram doctori in caz ca ne durea ceva si eram dusi la doctor, eram avocati in cazul in care eram prezenti involuntar la un divort, eram mama pentru colectia de papusi cand aveam doar un singur parinte in preajma....:)
Ce s-a schimbat?
Si acum jucam niste roluri, de prieteni, iubite, de amici, de vecini....si am ajuns sa le jucam asa bine incat uneori uitam cine suntem...uitam ca atat timp cat avem parinti inca mai suntem copii...
Ma bucur ca m-am obisnuit acum ceva timp sa ii spun "te iubesc" mamei....si pana acum ii spuneam insa nu asa de des...si se simte al naibii de bine atunci cand simti ca nu ai de ce sa te mai ridici din pat, simti o stare groaznica din care nu vei iesi prea repede dar suna telefonul si la final mama iti spune:
"- Ai grija de tine, te pup si te iubesc"

Iubirea...

In urma cu 3 zile am simtit intr-adevar ce inseamna iubirea...
Am simtit ca as face orice pentru persoana de langa mine...
Poate..de fapt sigur, acea intamplare nefericita a aparut ca sa-mi demonstreze ca el e "the one" si pot afirma ca sunt extrem de fericita ca am intalnit in sfarsit acesti fiori, acest sentiment.
Chiar daca a fost cea mai urata aniversare din viata mea, ma bucur ca am trait acele clipe deoarece altfel, poate mai traiam cu urma aceea de indoiala ca poate totusi 10% din mine nu a luat decizia corecta...insa acum stiu.
Stiu ca a fost nevoie sa parcurg toti acesti pasi ca sa ajung in momentul prezentului. Si nu regret nimic. Poate doar ca au fost cateva ore de lacrimi, insa as mai trece din nou prin ele ca sa stiu ca de acum nu vor mai fi numai de bucurie...
Toti norii de fum s-au spulberat si a aparut soarele, sper ca totusi sa nu se fi schimbat nimic, deoarece nu as putea trai cu constiinta ca eu sunt vinovata ca "nu mai reprezint ceea ce reprezentam. adica totul"
As vrea sa treaca tot ce urmeaza cu bine, si sa....ma intorc acasa :)

Sentimente....

“Când pierdem iubirea avem impresia că totul se prăbuşeşte pe noi. Ne simţim pierduţi, dezorientaţi, goi. Plângem de dor şi ne plângem de milă. Doare. Ăsta e adevărul. Avem impresia că nu vom mai iubi niciodată la fel de mult sau chiar deloc, că nu mai găsim ceva la fel de bun. Dar greşim. E nevoie de timp, de vindecare. E nevoie de lacrimi ca să vină zâmbete. E nevoie de răbdare. Şi după ce trecem de toate aceste procese, ne dăm seama că ne îndrăgostim iar. Mai mult, mai tare decât data trecută. Ajungem să iubim mai puternic, mai pasional, mai intens. Găsim ceva mai bun. Găsim o persoană care ne iubeşte şi ne apreciază aşa cum merităm. Şi atunci ne dăm seama, că acea despărţire nu şi-a meritat lacrimile, pentru că de fapt a fost un lucru bun. Acea persoană nu ne era destinată. Nu era ce aveam nevoie.”