In ultimele luni mi-ai fost mai mult decat prieten, confident, nu stiu, nu ti-am gasit inca o "functie", cert e ca ai fost acolo, de cele mai multe ori. Iti sunt recunoscatoare si iti multumesc pt asta, stiu ca nu a fost foarte usor, iar cuvantul "rabdare" nu este cel mai utilizat de catre mine oricat mi-ai cerut asta.
Insa atunci cand am simtit ca am mai mare nevoie, ai disparut asa usor, la fel ca atunci cand apar norii peste soare intr-o zi torida... Probabil iar, de asta aveam nevoie. Nici acum nu reusesc sa imi dau seama de ce, sau ce ti-a apasat "butonul" de off.
Probabil ca asa suntem "construiti" sa ne obisnuim rapid cu raul si greul, iar cand se intampla ceva pozitiv, eu una,cel putin, sunt in dubii, mi-e teama sa sper, sa visez, sa cred ca e adevarat, pana cand in cele din urma, trece.
La fel ca atunci cand primesti un buchet de 25 de trandafiri doar pt ca esti.
Se pare ca pana la 31 de ani, nu am mai fost.
Emotii, furnicaturi, stare ce nu se poate explica, Insa toate acestea, la fel ca tot ce e frumos, trece repede.
Am apreciat, apreciez si iti multumesc pt toata rabdarea, toate emotiile, toate intalnirile la "o cafea" pe care mi le-ai oferit.
Stiu ca voi ramane la fel cum ai ramas tu, un soare arzator, pe care nu-l mai poti atinge.
