De ce nu pot sa fiu indiferenta?
De ce am atatea intrebari si nici un raspuns?
De ce am presimtit ca nu ma mai iubeste ca inainte? De ce am avut de fapt dreptate?
Nu ma pot gandi acum numai la faptul ca o cunostiinta a decedat recent si a lasat o sotie si un copil nou nascut, care poate ar fi dat orice sa mai traiasca o zi, sa isi mai tina o data persoanele iubite in brate....
Simt ca nu o sa mai pot iubi vreodata asa cum iubesc acum....nu mi-e frica acum numai de un raspuns negativ....
Cand s-a schimbat viata mea asa repede incat pun toate lucrurile in baza unui raspuns?
Oare el mai merita iubirea mea cand a preferat sa nu se tina de cuvant si mai mult sa spuna ca prefera sa iese cu altii in locul meu?
Nu zic ca prietenii nu sunt importanti, sunt, chiar foarte importanti, insa ma tot gandesc, ca am niste prieteni recenti care sunt casatoriti din vara si au aceeasi varsta...oare si el simte ca ea este un obstacol? Pentru ca i-am invitat deseori si au preferat sa nu onoreze invitatia....
Sper doar ca dintre toti tepii care-i simt acum sa mai dispara maine....pentru ca nu mi se pare normal sa sufar atat cand ar tb sa fiu fericita ca traiesc si sunt bine...si ce ca nu mi-e impartasita iubirea?
Poate exista cineva undeva care ma va aprecia la adevarata valoare, si-mi va multumi zilnic ca exist prin fapte pentru ca vorbe nu mai cred...si nu le mai cred pentru ca nu ai dreptul sa te joci cu niste cuvinte cum sunt "te iubesc" atunci cand nu le simti....
Stiu ca am tot spus ca sunt obosita, insa vad ca mai rezist....si trebuie sa rezist pentru ca sunt o luptatoare insa cred ca am luptat destul...acum vreau sa se lupte pentru mine....pentru ca stiu ca merit, ca desi am fost plecata 5 ani de acasa nu mi-am facut niciodata parintii de rusine si nu am facut lucruri de care sa imi fie rusine, tocmai pentru ca imi iubesc parintii si nu le-as putea face rau....
As vrea sa plec undeva asa departe si sa nu ma mai intorc...sa existe niste medicamente pe care o data luate durerea.....sa se naruiasca....