Curaj

 Cum poti sa fi convins ca e momentul potrivit pt decizii?

Cand stii ca e oportun sa pui totul jos si sa pui punct?

De ce avem teama de a o lua de la capat?

De ce sunt asa puternica in plan profesional si in plan personal nu pot sa ma rup? 

Ce-mi aduce zambetul pe buze dimineata? O noua zi in care nu sunt observata? O noua zi in care e normal sa fiu acolo fara sa mi se spuna nimic? O noua zi in care simt ca incurc...cand de fapt ar tb sa fiu pupata, rasfatata, mangaiata, asa cum era A. purtata pe brate de F.

Eu nu cred ca o sa am ocazia...cel putin nu cu omul de langa mine. 

S-a intors schimbat, nu il mai recunosc. Nu mai e omul acela glumet, tandru, pasional pe care l-am cunoscut si de care m-am indragostit.Omul acesta nou, a dezvoltat niste vicii printre care eu nu ma numar. E din nou ursuz, nesociabil, neiubitor...

Oare asa tb sa arate o viata fericita? Cu 2 saptamani de ignor, indiferenta? 

Au trecut 4 ani in care am fost mai mult cu lacrimi in ochi decat fericita. 4 ani in care m-am temut sa nu faca ceva, 4 ani in care am incercat sa fiu colacul lui de salvare. 4 ani in care am ramas aici pt ca il iubesc...

Mereu imi zic ca daca am reusit sa trec prin 4 ani plini de tristeti, dupa ce o sa isi revina o sa fie o adevarata placere sa traiesc alaturi de el. 

Din pacate acum simt ca asteapta sa plece inapoi ca sa poata sa fie iar" relaxat".

Mai sunt mai putin de 2 ani pana la nunta. Nunta pe care nu si-o doreste. Simt ca el crede ca asa se revanseaza pt anii in care am fost alaturi de el. Probabil exista cineva in viata aceasta care ar fi mai potrivita pt el. Pt care ar fi in stare sa fie el cel care umbla, face gesturi mici, isi dovedeste sentimentele. 

Sentimentul acesta care ma inneaca inseamna viata de "om mare"? Nu cred ca regret mai mult ceva decat ca am crescut. 

Nu sunt pregatita sa fiu trista o viata...eu nu sunt o persoana trista....sunt un om bun...sau cel putin asta cred eu....

Cum as putea sa plec fara sa simt ca imi smulg inima din piept? 

Curajul se presupune ca e atunci cand poti sa pleci de unde nu esti confortabil...dintr-un loc, dintr-un job, dintr-o relatie....

Nimic din tot ceea ce ma inconjoara nu e al meu....

Simt ca se prabuseste lumea peste mine....as vrea sa tip si nu pot....

Am facut mereu, sau cel putin am incercat sa fiu mereu fata buna, care nu greseste, care nu pierde, care pune deoparte, doar ca sa ii fac mandrii pe ai mei, sa-i rasplatesc pt eforturile cu care m-au crescut.

E atat de multa durere in lume si ma simt vinovata ca nu sunt fericita ca traiesc, ca am parintii sanatosi si in viata, ca am 2 -3 prietene care sunt inca cu mine dupa atatia ani, ca am un job la care sunt mai apreciata decat in viata personala, la care sefa m-a rugat sa stau acasa pt ca nu isi doreste sa ma imbolnavesc...