Aceeasi stare

Cred ca pot numara pe degetele de la o mana momentele in care am fost fericita de cand sunt acasa...
Ma doare ca am facut pasul acesta...incep sa-l regret...nu ma simt fericita...eram mai fericita cand eram singura...nu aveam pentru cine sa imi fac griji, aveam in schimb mai multi asa zisi prieteni...care ori de cate ori ma vedeau trista ma scoteau in oras la o cioco doar pentru a-mi reveni zambetul...si era al naibii de bine..
Acum ...in schimb...nu imi suna aproape de loc telefonul, eu care eram obisnuita sa vorbesc intr-una cu clientii...si cand suna, e vreo prietena care are o zi proasta si se razbuna pe mine, la fel cum face si el in ultima vreme, ii sare tandara din orice, se bosumfla din orice, nimic nu mai ii convine...eu cred ca ne-am grabit in luarea deciziilor, o jumatate de an nu este suficient pentru ati lua viata in maini...acum cateva luni as fi zis da fara nici o constrangere, insa acum....ma gandesc ca mi-as mai pune cateva intrebari...
De ce se schimba oamenii? Sau cum de isi pot prezenta o alta parte atatea luni de zile?
E asa de frumos totul la inceput....cand esti ascultat, respectat, iubit, curtat, surprins....
Daca toate acestea au disparut in decursul a catorva luni...eu ce sa mai inteleg? La ce sa mai sper?
Am inceput sa cred ca iesirile si alcoolul e mai important decat planul nostru...sau poate...era vorba de planul meu, eu sunt aceea care mai bine mai strange cureaua acum ca sa aiba ceva in viitor, sau pe ziua de maine...stiu ca nu e extrem de bine sa strangi, insa...daca am trai toti clipa cu gandul ca ziua de maine nu mai vine, atunci nu am obosi in fiecare zi sa o luam de la capat?
Eu prefer sa imi strang ceva ca atunci cand intr-un final reusesc sa intru in posesia lui....sa ma pot declara pe deplin fericita stiind cat am trudit pentru a-l avea....insa se pare ca nu toti gandesc ca si mine...
Ma tot gandesc ca daca nu as mai fii poate ar fi mai bine...pentru ca m-am saturat sa lupt...vreau sa imi termin studiile si gata....
Am obosit.....